Dusurile fetelor

Dusurile fetelor.

Jenny a fugit pur si simplu. M-a socat. Chiar se intamplase ceva, probabil ceva foarte grav. Eram ingrijorat. M-am dus dupa ea. NU stiam unde era, trebuia s-o caut, dar pariam ca era in baie. De obicei acolos e duc fetele ca sa planga. Totusi, imi era rusine sa intru. Dar am vazut-o la usa si m-am dus la ea.
-Hei, Jenny... Ce s-a intamplat? am itnrebat-o asezandu-ma.

Am tresarit cand am auzit vocea lui Shiba. Nu vroiam sa ma vada asa.
-Nu, nu s-a intamplat nimic. E in regula. Eu cred ca...dar nu mai puteam continua. M-am ridicat si am incercat sa ma gandesc la lucruri frumoase si dulci. Ma gandeam la amintiri fericite, si deja incepeam sa ma inveselesc. Deja ma simt mai bine. Scuza-mi iesirea. Am suferit mult acum doi ani si am ramas cu sechele. Dar sa uitam asta.*

__________________________________

off: miracol....

Eram ingrijorat.
-Imi pare rau, i-am spus.
Nu vroiam sa o pun sa-si reaminteasca ce traise atunci, eram curios, dar nu suficient incat sa insist. Jenny parea prea sensibila.
-Vrei sa ne intoarcem la bar? am intrebat-o.
Nu vroiam sa ramanem acolo, trebuia sa mergem undeva si trebuia sa stau cu ea. Nu o puteam lasa asa, eram ingrijorat.

-La bar... da, da, haide. Cum vrei tu. Deja incepusem sa accept tot ce mi se spunea. Asta era a doua faza din depresie. Chiar daca reusisem sa ma opresc din plans si ganditul la amintiri si lucruri socante, tot nu scapam asa usor. Daca cineva imi spunea ca vrea sa ma omoare, nu ma impotriveam. Drace, proasta fiinta pot fi in asemenea momente.