Soricel de biblioteca?

Nu eram mare fan al cartilor insa era placut din cand in cand sa mai citesc si o carte. In biblioteca aceasta domina foarte mult culoarea rosu, insa era o imagine abstracta draguta daca te uitai per ansamblu. M-am pus ca de obicei intre doua rafturi si am deschis o carte de care am fost absorbit imediat.

Am intrat in biblioteca si m-am uitat peste acele rafturi cu carti. Majoritatea cartilor aveau coperta rosie. Am pufnit suparata. Asta facea cautarile mele sa dureze mult mai mult decat ar fi trebuit. Am zarit o intreaga colectie in spate. M-am dus direct acolo si am inceput sa caut, stand in genunchi.

Azi cred ca a fost o zi record la citit caci citisem multe carti, insa la un momentdat am adormit cu cartea in mana, pana cand niste zgomote se auzi din spate am tipat dintr-o data:
-Liniste asta e o biblioteca nu altceva!
Apoi m-am uitat buimacit la carte sa vad unde am ramas.

Am tresarit la auzul acelui tipat de barbat. "O fi vrun nebun" Mi-am spus in minte. Cautarea ma dispera. Nu o gaseam. Cautasem in atatea coperti incat degetele mele se tocisera. Taiam cu grija materialul la fiecare ca sa nu produc stricaciuni mari. In urma mea se vedea doar o mica zgarietura.

As fi crezut ca biblioteca are soareci insa totusi sa faca ei asa galagie? Mi-am frecat de cateva ori ochii pentru a-i clati, m-am intins un pic pentru ca amortisem atipind intr-o pozitie foarte urata. Am pus cartile la loc hotarand sa iau urmatoarea carte ce voiam sa o citesc si intamplator sa aibe coperta rosie, am fost si am lasat-o la casa luand si alte doua carti, apoi m-am intors pentru a vedea ce se intamplase acolo.

Deja facusem un teanc mare de carti in spatele meu. Am inceput sa injur printre dinti:
- Carte nenorocita. Unde poti fi?
Ma gandeam de ce Jae nu a fost mai detaliat sau de ce nu spusese intregul nume al cartii, nu doar un amarat de loc. Stiam ca ii place sa faca pe misteriosul.

Acolo am dat de tipa de la ski care abia se vedea pe langa teancul enorm de carti cu coperta rosie.Nu ma asteptasem sa o gasesc aici dar... nu parea ca vroia sa le citesca.
-Ya, ce faci acolo? Stii ca va trebui sa le pui la loc? Si dupa cate vad aproape sase rafturi pline sunt aici!

Acea voce iar se auzise, dar de aceasta data putin mai aproape de mine. M-am speriat si am dat cu capul de raft. Am inceput sa bomban si sa intreb:
- Cine naiba esti?
Apoi m-am intors cu fata la tip. Am ramas tablou. Era Kim. Ce noroc puteam avea.

M-am strecurat pe langa mormanul de carti pana cand am ajuns in partea opusa, apoi m-am lasat pe vine. Am observat ca avea un mic briceag cu care cresta copertile cartilor.
-Hey! Daca afla cineva va trebui sa le platesti pe toate, si cum "nu e chiar atat de evident ca tu ai facut-o"..

Am pus inca o carte in teanc apoi m-am oprit si l-am privit.
- Uite ce e. N-ai decat sa ma torni. Am oricum bani cu care sa platesc toate aceste carti.
Mi-am continuat treaba. Nu era nici in asta, nici in asta, nici in asta. Am izbucnit in final:
- Unde naiba esti?!

Dupa ultima replica mi-am scos si eu fluturasul uitandu-ma la el.
- Atunci e bine, poti sa le crestezi pe toate. Dar pentru ce? Si de ce numai in partea aceea?
I-am zambit cald uitandu-ma pentru o clipa la ea apoi am inceput si eu sa le tai si sa i-le dau sa le controleze.

- Uh.. conteaza asa mult?
Am luat cartile pe care le crestase el si le-am cautat. Apreciam mult ajutorul lui, dar mi se parea jenant sa ii spun povestea mea. Plus ca ma durea nespus de mult. Pana acum rezitasem. Chiar ma mira faptul ca paream destul de dura, ceea ce inainte nu se intamplase.

Am mai crestet cateva carti mi se parea ciudat ca doar cele rosii...
-Si esti sigura ca sunt doar cele rosii, si chiar unde crestam?? Sigur nu e in alta parte??Cine stie putea fi roscata si nu rosie.. sau poate ca e imprumutata ori deja aruncata. Stii macar ce anume cauti?? Caci daca ai stii ar fi mult mai usor, adica da-mi mai multe detalii.

- Caut un bilet, e pus intr-o coperta rosie, in coperta fetei. Dar nu stiu exact numele cartii. Doar mai cauta. Te rog...
Am verificat urmatoarele carti. Ma simteam epuizata, disperata. O carte mi-a alunecat dintre degete si am inceput efectiv sa plang.
- Nu il voi gasi. E in zadar. Nu este...

Se parea ca e in cautarea lui de foarte mult timp sau doar se dadea batuta usor.
- Daca tu stii ca e aici atunci aici trebuie sa fie, poate e imprumutata o sa mai cautam si maine. Si o sa caut si in cartile de la cabana poate o fi intr-una din ele.Nu te descuraja! Il vei gasi!

Plangeam... Incepusem sa dau drumul la tot ce tinusem in mine in ultimele luni. Nu ma mai puteam opri. Reusisem doar sa spun in mod repetitiv:
- Nu intelegi. E important.
Era extrem de important. Nu puteam amana. Eram curioasa si ingrijorata de mesajul acelui bilet ascuns. De ce oare trebuia sa fie atat de secretos?

Am decis sa incetez cu vorbaria si am strans-o in brate. Nu stuam ce sa zic...adica puteam sa mai spun ceva? Poate spuneam alte prosti asa ca mai bine tac si fac! Desi era un mister mie imi placeau misterele ma fascinau, asa ca am decis ca daca pot o sa o ajut oricand si la orice ora.

Gestul lui m-a lasat putin surprinsa Dar eram atat de suparata incat l-am strans fara alte adaugari in brate. Mi-am pus capul pe pieptul lui, continuand sa plang in tacere. Aveam nevoie sa ma descarc si de cineva care sa-mi dea curaj. El parea a fi potrivit. Totusi nu doream sa profit.

De obicei ma pricepeam sa linistesc lumea prin cantece, m-am gandit la unul potrivit si am inceput sa il cand usor pentru a nu-i deranja pe ceilanti. Speram din tot sufletul sa mearga si de data aceasta! As fi avut multe oferte de a canta intr-o trupa insa nu am acceptat nici una.

Cantecul acestuia a inceput sa-mi invadeze mintea. Avea aproape aceiasi voce ca cea a lui Jae. Intr-un mod ciudat, cantecul acesta ma linistea. Am incetat sa plang, dar sughitam foarte incet. Niciodata un baiat nu mai imi cantase si ma linistisem. Deobicei nu tinea. Era magic.

M-a bufnit usor rasul la sughitul ei. Era chair draguta.
-Sa stii ca si tie iti sta mai bine zambind! Si sa stii ca nu flirtez cu tine!
O replica ce si ea mi-o daduse la ski.. Eram fericit ca reusisem sa ii opresc lacrimile apoi i le-am sters usor dupa obraz.
-Stiam ca viata intotdeauna i-a ceva insa iti da ceva la schimb. Asa ca nu fi prea trista.

I-am apucat mana ce-mi atingea usor obrazul si am strans-o cu afectiune. Nici nu stiam cum sa-i multumesc pentru ca ma facuse sa ma simt bine din nou. Cu o voce vlaguita, i-am raspuns:
- Uneori viata ne ia ceea ce ne doream deja. Nu inteleg asta. De ce ne ia perfectiune? Pentru ca nu suntem demni de ea sau ea de noi?

I-am raspus aproape soptit:
-Stii cateodata ne ia perfectiunea pentru ca devenim prea egiosti sau plini de noi desi cateodata nu suntem demni de ea dar ea de noi...suna cam ciudat, insa trebuie sa restabileasca relatiile, adica sa ne reaminteasca ca trebuie sa fim mai umani sau din cauza unei greseli mari ce e pedepsita mai bine cand ramai singur...
Apoi lacrimi imi cug si mie, eu la varsta aceea ce am facut asa de grav oare?

L-am privit si ascultat fascinata. In mare masura avea dreptate. Nu puteam comenta. Simteam nevoia sa-i spun adevarul. Asa ca am dat drumul cuvintelor.
- Vrei sa sti de ce fac asta? Sau de ce anume o fac?
As fi dorit sa accepte sa-i spun. Altfel nu ma simteam usurata. Povara inca apasa pe inima mea, povara sentimentelor.

Eram incantat ca in sfarsit aveam sa stiu ce e cu ea si de ce cauta atat biletul ala.
-Da sigur! Vreau sa stiu ce s-a intamplat si de ce suntem aici si taiem saracele carti pentru mesajul acela. Ce e cu el??
Totusi era urat sa tai saracele carti daca se rupeau de tot? Si in plus erau mai multe cu acelasi titlu' era chiar ciudat..