Relaxare...

Simteam ca mai luasem ceva in greutate, ma uitam in oglinda si vedeam o burtica mica. Nu puteam permite asa ceva. Am intrat in sauna, avand prosopul in jurul mijlocului, am fixat temperatura si m-am asezat pe bancheta. In mod normal, nu imi placea sa stau si sa nu fac nimic, de aceea m-am gandit ca sigur aveam sa mor de plictiseala.

Ce idei tampite aveam in ultimul timp: tabara, sauna, un nou laptop. In acea zi mi-a venit sa merg la sauna. Sauna?! Mda, sauna. Am intrat in inacpere cu un prosop in jurul mijlocului. M-am asezat pe banca si mi-am lasat capul pe spate. Ce idiot eram. Nu am avzut pe nimeni aoclo. Probail din cauza aburilor. Mai bine pentru mine. NU aveam chef de nimeni.

Am auzit pe cineva intrand si asezandu-se, dar nu il puteam vedea din cauza fumului. Nu stiam daca sa ii spun ceva sau nu si daca o faceam, ce aveam sa ii spun?
-Hei..., i-am spus. Ce faci?
Doamne, ce replici!... Ma gandeam ca sigur avae sa se uite ciudat, intrebandu-se ce vroiam de la el.

Brusc, am auzit o voce. Am deschis ochii si mam uitat. Nimeni. Ciudat. Vocea imi parea faorte cunoscuta. Am stat sa ma gandesc a cui ar putea fi si intr-un final mi-am dat seama. Era Shiba, tipul care strigase la Hyunjung in ziua in care am ajuns aici.
-Hei. Ce crezi ca as putea face intr-o sauna?

Am zambit, chair daca nu m-a vazut.
-A, nimic? Nu ai ce sa faci intr-o sauna. Nu te plictisesti?
Mda, cum sa se plictiseasca? El, cel serios si nesociabil, pariam ca avea o gramada de timp liber si statea mereu singur si nu-l deranja asta. Puteam sa jur ca nu se plictisea deloc si ca medita la... ceva, la inceputurile universului sau chestii de genul asta.

-Aaaa, nu. Si stii de ce? Pentru ca stiu sa-mi gasesc de lucru.
Chiar daca eram intr-o sauna tot eram capabil sa-mi gasesc ceva de facut. Desi nu eram extrem de sociabil reuseam sa-mi gasesc tot felul de activitati fara sa ma plictisesc.
-Tu faceai ceva?

-Nu, nu faceam nimic... Mi-as fi adus sa citesc, dar, in primul rand, sunt aburi, si apoi, ma plictisesc repede de citit. Am prea multa energie ca sa stau pur si simplu, dar acum aici nu exista sala de fitness... Ma multumesc si cu asta.
Eram extrem de vorbaret, turuiam intr-una, cand, de fapt, scopul meu era s ail fac pe Yeon Woo sa turuie. Mda, sigur... Misiune imposibila. Tipul imi vorbea asa de siktirit... Dar cred ca vorbise totusi destul de mult, avand in vedere personalitatea lui. Sau poate ca nu aceea era personalitatea lui adevarata.

Ok. Din ce mi-a spus am reusit sa-mi fa co idee despre el. Era genul de tip care isi iubea corpul mai mult decat orice. Nu-mi prea placeau tipii astia. Mi se pareau falsi.
-Ai uitat faptul ca ti s-ar fi umezit cartea si s-ar fi facut urata.
Mi-am lasat din nou capul pe spate si am inchsi ochii.

-Mda si asta...
Nu a mai spus nimic. Era clar. Contempla la inceputurile universului si la Big Bang, isi punea intrebari in legatura cu fiinta omeneasca, de unde am aparut si unde si cand ne vom duce, analiza cu precizie aburul si isi spunea ce minunata e fizica... Sau poate era o fire mai artistica, poate chiar atunci crea versuri in minte, compunea melodii sau punea bazele unei noi opere de arta...
-De ce ai venit in tabara asta? l-am intrebat dintr-o data.

-Nu cred ca important raspunsul.
Nu era important deloc. Nu trebuia sa-i dau explicatii. Nu aveam de ce sa-i dau explicatii. Stiam ca avea sa se oftice, dar asta era adevarul. Incepea sa se fca tot mai cald acolo. M-am asezat mai comod pe bancheta. Cred ca Shiba se chinuia sa gaseasca ceva de vorbit, dar mie imi placea linistea. Eu nu ma chinuiam sa gasesc ceva de discutat, dar, totusi, l-am intrebat:
-Tu de ce ai venit?

-Aaa... Nu stiu. Nu conteaza.
Era clar, nue ra sociabil si ma intreba toate alea doar asa, din politete, probabil. Ma itrebam cum as putea sa il fac sa turuie. Habar n-aveam ce sa ii mai spun. Eram curios cati ani avea, dar il intrebase Hyunjung si nu vrusese sa ii spuna. Mi-am amintit de sala de muzica si de cum canta la pian
-Hei... te descurci bine la pian.

-Depinde. Nu mi se pare ca stiu cine stie ce. E doar un hobby. Am vazut ca si tu stii sa canti. De cat timp faci?
Muzica era slabiciunea mea. Imi placea sa vorbesc despre muzica, incepand de la instrumente pana la genuri de muzica. Era pasiunea mea. Viata mea. Cand eram in liceu cantam cu orechstra scolii pentru ca am fost dat la un liceu de muzica.

-De la sase ani. Anul urmator m-am apucat de vioara. La cinspe de chitara si lasaispe de bas. Iar la voce am lucrat de cand m-am apucat de pian.
Stiam ca nu il interesau chestiile astea, dar faceam conversatie. Bine, ma laudam, dar nu o faceam pe un ton ingamfat.
-In fine... Tu mai stii alte instrumente? De cand te-ai apucat de pian?

-Tot de la sase ani fac pian, la fel si vioara. Tatal meu era pasionat de muzica si a vrut sa ma invete. Asa a crescut pasiunea mea pentru muzica, desi nu fac meserie din asta.
Nu vroiam sa-i zic mai multe depsre mine. Nu aveamd e ce sa-i zic. Deja am zis prea mult. Mi-am incrucisat bratele la piept si am inchis ochii. Ce bine era.

Am zambit. Imi placea ca vorbea.
-Dragut. Esti foarte bun, sa stii. Eu sunt varza, m-am concentrat mai mult pe instrumentele care au legatura cu rockul, stii tu, basul si chitara. Si vocea, bineinteles. Si la ce alte instrumente mai stii sa canti?
Ma bucuram ca il inteersa muzica si ca gasisem un punct comun.

M-a intrebat la ce instrumente mai stiam sa cant? Mda.. mia-m dat seama cat de atent a fost la mine. Am incercat sa nu par ofticat.
-La vioara. Tot de la sase ani cant.
Chitara nu mi-a placut niciodata pentru ca era prea comuna. Toata lumea stia sa cante la chitara, in timp ce pianul sau vioara... ei bine, nu toata lumea ade baga in asta.

-Misto... Banuiesc ca si la asta esti bun. Stii sa canti doar la doua instrumente, iar eu la patru plus vocea si nu cred ca am acordat suficient timp niciunuia dintre ele.
Nu ca l-ar fi interesat chestia asta, imi tot spuneam sa ma opresc sa mai vorbesc despre mine. Despre el trebuia sa vorbim, vroiam sa aflu mai multe despre el.
-In fine... Nu-i important.

Vorbea foarte mult despre el. Care era problema lui ca eu cantam la doua iar el la patru plus vocea? M-a enervat chestia aia.
-Cred si eu ca nu e important, ia-m zis.
Imi venea sa plec. Nu-mi placea sa vad oameni care vorbeau intr-una despre ei.
-Mai stai?

-Da... Deja te-ai plictisit? Scuze ca vorbesc intr-una despre mine.
Ma gandeam ca asta era problema. De fapt, eram convins. Deja ii facusem o impresie proasta. Nu vroiam sa plece, dar nici nu vroiam sa ma rog de el.
-Aaa... Yeon Woo, spune-mi ceva despre tine.
Stiam canu avea s aimizica ceva, dar asta fusese tot ce-mi trecuse prin minte.

Ce sa-i spun despre mine. Nu cred ca-l interesa ceva. Vroia doar sa faca conversatie.
-Depinde ce vri sa afli. Nu-mi place sa-mi fac caracterizarea.
Il lasam sa ma intrebe daca vroia intr-adevar sa afle ceva depsre mine, daca nu, nu. Ce amre branza.

Ce puteam sa aflu? Sa ii cer parerea in legatura cu anatomia martienilor? Sa il intreb despre nemurirea sufletului?
-Hm... Lucrezi?
Vroiam sa ii spun unde lucram eu, dar m-am abtinut. Nu vroiam sa ii par un ingamfat si un narcisist. Narcisist eram, dar nu eram un ingamfat si nu vroiam sa isi formeze o parere proasta despre mine.

-Da. Sunt actor. De ce?
Da, eram actor. Am facut facultatea de actorie pentru ca eram bun la asta. Imi iubeam meseria si tot ce tinea de ea. Acolo ma puteam preface cat vroiam fara sa se afle adevarul despre mine.

-Esti actor? Ce misto! Joci in filme, in piese de teatru...?
Mi se parea foarte tare ca era actor si eram convins ca se simtea bine acolo. As fi vrut sa il vad jucand, ma gandaem ca poate avea sa-mi arate. Eram foarte curios, desi ma indoiam ca avea sa-mi arate. Nu parea genul laudaros.

-Mda... Momentan joc in piese de teatru.
Mai aveam drum lung pana la filme, dar piesele pe care le interpretam nu era foarte usoare. Mereu primeam rolul omului serios. Evidet pentru ca mi se potrivea. Nu aveam tot timpul rol principal, dar toata echipa era mandra de mine. Niciodata nu amm-am dat mare sau ceva. Ma multumeam cu rolurile pe care le primeam.

Niciodata nu mi-a placut frigul, iar acum, ca sa ma inclazesc m-am decis sa merg la sauna. Mi-am luat un prosop pe mine si am intrat. Nu credeam ca e cineva aici, dar daca tot eram, merita sa incerc. Asa ca am intrat si, prin tot aburul acela, am incercat sa vad ceva. Nimic. Am inaintat pana m-am lovit cu piciorul de banca. M-am asezat, dar parca ma asezasem pe ceva, mai bine spus, pe cineva. Si acel cineva era chiar tipul de la patinoar- Shiba. M-am inrosit toata, nestiind ce sa zic